Folosim cookies pentru a va oferi o experienta personalizata. Click aici pentru mai multe informatii despre cookies si modul lor de folosire.

POLONIA - MARELE TUR

Destinatie: Polonia

Ziua 1. BUCURESTI - VARSOVIA
Intalnire cu insotitorul de grup in aeroportul Henri Coanda (Otopeni) si imbarcare pentru zborul spre Varsovia. Dupa debarcare vom pleca in turul capitalei Poloniei, pe parcursul caruia vom vedea Monumentul lui Frederic Chopin din Parcul Laziensky, ghetoul evreiesc, Palatul Culturii si Stiintei, Teatr Wielki, sediul teatrului dramatic, operei si baletului national, Palatul Prezidential si centrul istoric, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO in 1980. Aici vom face un tur pietonal pentru a vedea Palatul Regal, coloana Regelui Sigismund al III-lea, Catedrala Catolica (sec.14), Barbicanul, parte din fortificatiile care inconjurau candva intregul oras. Cazare Varsovia.
Ziua 2: VARSOVIA - WOLF’S LAIR - MALBORK - GDANSK 
Mic dejun. Parasim Varsovia, indreptandu-ne spre regiunea lacurilor mazuriene, unde vizitam "Barlogul Lupului" (Wolf's Lair), primul cartier general de pe frontul de Est al lui Adolf Hitler, construit pentru inceputul Operatiei Barbarossa - invazia asupra Uniunii Sovietice din 1941.  Urmatoarea vizita o vom face la Castelul Cavalerilor Teutoni de la Malbork (Marienburg), terminat in 1406, cel mai mare castel din caramida din epoca respectiva, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO in 1997. De aici ne indreptam spre Gdansk, principalul port al Poloniei, situat pe tarmul Marii Baltice. Cazare Gdansk.
Ziua 3. GDANSK – GDYNIA – SOPOT - GDANSK
Mic dejun. Astazi vizitam cele trei localitati care formeaza cea de-a patra mare zona metropolitana a Poloniei. Gdansk, cu o istorie de peste 1000 de ani, este orasul in care s-a nascut sindicatul Solidaritatea, care a jucat un rol esential in inlaturarea regimului comunist. Gdanskul a avut mult de suferit in timpul celui de-al doilea razboi mondial, dar cladirile sale au fost reconstruite incepand din anii 1950 60, dintre care mentionam Bazilica inchinata fecioarei Maria, datand din sec.14, portile construite in sec.16-17, Artus Court, loc de intalnire al negustorilor, datand de la jumatatea sec.14. Gdynia a evoluat de-a lungul timpului de la stadiul de sat de pescari pana la cel de statiune balneara, port modern si centru universitar, in timp ce Sopot este statiune balneara de reputatie internationala, unde se afla cel mai lung cheu de lemn din Europa - 515,5 metri si unde se desfasoara Festivalul International de Muzica, considerat al doilea din Europa dupa festivalul Eurovision. Ultima vizita o vom face la Catedrala Oliwa, unde vom audia un concert de orga. Cazare Gdansk.
Ziua 4. GDANSK - TORUN - GNIEZNO - POZNAN
Dupa micul dejun plecam spre orasul lui Copernic - Toruń, oras care, spre deosebire de  Gdańsk si alte orase poloneze, nu a avut mult de suferit in timpul al celui de al doilea Razboi Mondial si si-a pastrat autenticitatea. Vom vizita partea veche a orasului (inscrisa in patrimoniul mondial UNESCO in 1997), unde vom vedea cladirea in stil gotic a Primariei, monumentul lui Copernic, biserica Sfintei Maria, biserica Sfantului Duh, casa natala a lui Copernic si Catedrala in care a fost botezat renumitul astronom, precum si  ruinele Castelului Cavalerilor Teutoni. Continuam spre Gniezno, fosta capitala a dinastiei Piast, oras atestat inca din sec.10, actualmente capitala ecleziastica a Poloniei. Aici vom vizita Catedrala Gotica (sec.14), in care au fost incoronati mai multi regii ai Poloniei. Parasim Gniezno, indreptandu-ne spre Poznan, unul dintre cele mai vechi si mai importante orase din Polonia. Cazare Poznan.
Ziua 5. POZNAN - WROCLAW 
Mic dejun. Turul orasului Poznan ne poarta din Piata Veche (Stary Rynek), dominata de impozanta cladire a Primariei, la Castelul Regal (inceput in 1249 de Przemysl I, Mare Duce al Poloniei) si apoi la cel Imperial (construit in 1910 pentru Imparatul Germaniei Wilhelm al II-lea), in piata Adam Mickiewicz si la Monumentul Victimelor Protestului din iunie 1956. Incheiem vizita la Poznan cu Bazilica Sf.Petru si Pavel, cea mai veche catedrala din Polonia, in care sunt inmormantati mai multi suverani ai Poloniei, incepand cu Mieszko I (992). De aici ne indreptam spre Wroclaw, cel mai important oras din Silezia si capitala voevodatului Silezia Inferioara, centru universitar de prestigiu, Universitatea sa mandrindu-se cu 9 castigatori ai premiului Nobel. Orasul este.strabatut de raul Odra (Oder) si afluentii sai, care formeaza 12 insule si sunt traversate de peste 100 de poduri. Incepem vizita la Wroclaw cu Sala Centenarului, construita in perioada 1911-13, inclusa in patrimonial UNESCO in 2006, ca exemplu unic de arhitectura expresionista. Continuam cu Catedrala Sf.Ioan Botezatorul si orasul vechi, cu impresionanta Primarie Veche datand din sec.13 si Primaria Noua, construita in sec.19 si cu frumoase cladiri in stil baroc si clasicist, atent restaurate dupa distrugerile provocate de razboi. Cazare in Wroclaw.
Ziua 6. WROCLAW - JAWOR - SWIDNICA - CZESTOCHOWA 
Mic dejun. In aceasta dimineata vizitam Bisericile Pacii din Jawor si Swidnica (UNESCO 2001), cele mai mari constructii religioase cu structura de lemn din Europa. Sunt numite Biserici ale Pacii deoarece au fost construite dupa incheierea Tratalului de Pace de la Westphalia (1648), tratat care a pus capat razboiului de treizeci de ani si a acordat luteranilor din Silezia dreptul de a construi biserici din lemn si lut, fara turle, situate in afara oraselor. In cursul dupa-amiezii ajungem la Czestochowa, unde vizitam Manastirea Jasna Góra (Dealul Luminos), cel mai sfant loc din Polonia si unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj catolic din lume. Aici se gaseste icoana facatoare de minuni a Fecioarei de la Czestochowa care, conform traditiei, a fost pictată de Sfantul Evanghelist Luca si descoperita in Tara Sfanta de Sf. Elena, mama împaratului Constantin. Cazare Czestochowa.
Ziua 7.  CZESTOCHOWA - AUSCHWITZ - CRACOVIA 
Mic dejun. Astazi vom vizita doua obiective incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO, cu impact emotional total diferit. Incepem cu impresionantul muzeu-memorial (UNESCO 1979) din cel mai mare lagar nazist de concentrare si exterminare - Auschwitz-Birkenau, unde au fost exterminati un milion si jumatate de oameni, majoritatea evrei. In continuare vizitam sanctuarul Kalwaria Zebrzydowska (UNESCO 1999), complex arhitectural si peisagistic in stil manierist inceput in sec.17, format dintr o manastire franciscana si mai multe biserici, capele si cruci amplasate pe pantele dealului Zar. Kalwaria Zebrzydowska este al doilea loc important de pelerinaj catolic din Polonia (dupa manastirea Jasna Gora) si a fost vizitat de milioane de pelerini, printre care s-a numarat si Papa Ioan Paul al II-lea. In cursul dupa-amiezii ajungem la Cracovia, cel de-al doilea oras al Poloniei, fosta capitala, important centru economic, cultural si artistic. Cazare Cracovia.
Ziua 8. CRACOVIA
Mic dejun. Dimineata vizitam orasul, incepand cu Castelul Wawel, resedinta regala inca din sec.11, reconstruit la inceputul sec.16 in stilul Renasterii. Continuam cu centrul istoric al Cracoviei (inclus pe lista patrimoniului cultural UNESCO in 1978), unde vom vedea  Sukiennice (hala postavarilor), un adevarat centru comercial din sec.15 si Bazilica Adormirea Maicii Domnului, datand din sec.14, in care puteti admira superbele vitralii si splendidul altar la care artistul german Veit Stoss a lucrat 12 ani; continuam cu poarta Sf.Florian si turnul de paza Barbakan (Barbican), unul dintre puținele vestigii rămase din rețeaua complexă de fortificații și bariere defensive care au înconjurat cândva orașul. Dupa-amiaza timp liber pentru vizite individuale si cumparaturi. Cazare Cracovia.
Ziua 9. CRACOVIA - WIELICZKA - TARNOW - SANDOMIERZ
Mic dejun. Plecam spre salina de la Wieliczka (UNESCO 1978), care poate fi vizitata numai sub indrumarea unui ghid specializat ce ne va insoti pe traseul turistic de 3 km, care incepe cu coborarea a 350 de trepte, pana la adancimea de 135 m si parcurge coridoare intortochate si trece prin 20 de incaperi, dintre care cea mai spectaculoasa este capela Sfintei Kinga. De asemenea vom avea ocazia sa vedem unelte si masini utilizate la exploatarea sarii si sa ascultam muzica lui Chopin pe malul unuia dintre lacurile din mina. Urmatoarea vizita o vom face la Tarnów, un oraș vechi foarte bine conservat, cu una dintre cele mai frumoase piețe din sudul Poloniei, unde pot fi vazute clădiri, biserici și muzee remarcabile. Ne indreptam catre Sandomierz unde vom vizita castelul renascentist ridicat in sec.16 pe locul unui conac medieval fortificat. Datorita arhitecturii sale acest minunat castel este numit si "Micul Wawel". Cazare in zona Sandomierz.
Ziua 10. SANDOMIERZ - ZAMOSC - LUBLIN 
Dupa micul dejun plecam spre Zamosc, un exemplu perfect de oraș renascentist din secolul al 16-lea. Deoarece și-a păstrat structura și fortificațiile originale și un mare număr de clădiri care combină tradițiile arhitecturale italiene și central europene, Zamosc a fost inclus pe lista patrimoniului cultural UNESCO in anul 1992. Dupa vizita la Zamosc ne indreptam catre Lublin, cel mai mare oras din estul Poloniei, centru strategic pe vechiul drum comercial dintre Vilnius si Cracovia. Aici vom vizita castelul, al carui turn, construit la inceputul sec.13, este cea mai veche cladire din oras. In sec.14, cand au fost refacute fortificatiile castelului a fost construita si capela regala, dedicata Sfintei Treimi, faimoasa pentru frescele in stil ortodox, realizate la inceputul sec.15. De la castel intram in orasul vechi prin poarta Grodzka si ne plimbam pe strazile inguste, admirand cladiri istorice foarte bine conservate, dar si teatre, magazine si galerii de arta. Cazare Lublin
Ziua 11. LUBLIN - KOZLOWKA - KAZIMIERZ - VARSOVIA 
Mic dejun. Dupa vizita la Muzeul Satului din Lublin, unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din Polonia, care prezintă diversitatea culturală a provinciei, obiceiurile, ritualurile, traditiile si activitatea de zi cu zi din trecut, vom vizita Palatul Zamoyski din  Kozlowka. Ridicat în jurul anului 1742 pentru familia Bieliński, palatul a fost deținut de familia Zamoyski încă din 1799. Continuam traseul catre Kazimier Dolny, orașel situat pe malul drept al râului Vistula, care în trecut a fost unul dintre cele mai importante orașe ale provinciei, unde se pot vizita ruinele castelului romanic (sec.13-14). Din secolul al XIX-lea orasul a devenit destinație de vacanță și centru de artă. Mulți pictori se retrag aici pentru a-și picta și vinde creatiile, expuse in numeroasele galerii de arta care ofera spre vânzare sculpturi, vitralii, artă populară și artă plastică. Cazare Varsovia.
Ziua 12. VARSOVIA - BUCURESTI
Mic dejun. Transfer la aeroport si imbarcare pentru zborul de intoarcere in tara. 

NOTE:
Reducere copii max 12 ani: 10% din tariful de baza net, fara taxe (doar pentru cazarea in camera cu 2 adulti). Nu se acorda reduceri pentru a treia persoana adulta in camera. Grup minim 20 pers. Pentru un grup de 15 – 19 pers, tariful se majoreaza cu 55 € / pers.