Folosim cookies pentru a va oferi o experienta personalizata. Click aici pentru mai multe informatii despre cookies si modul lor de folosire.

NAMIBIA, BOTSWANA, ZAMBIA & ZIMBABWE

Destinatie: Namibia

Durata: 13 nopti

Plecari: 27 aprilie

Ziua 1. BUCURESTI - DOHA
Intalnire cu ghidul in aeroportul Henri Coanda (Otopeni), la ora 10:40, imbarcare si zbor spre Doha. Dupa o escala de aproximativ 9 ore (cazare sau acces la lounge-ul Qatar), decolare spre Namibia, Windhoek, ora 02:30. 
Ziua 2. WINDHOEK – PARCUL NATIONAL NAMIB-NAUKLUFT
Sosire in aeroportul Windhoek ora 09:40. Bine ati venit in Namibia! Dupa formalitatile vamale, ne indreptam catre capitala Namibiei, orasul Windhoek, de unde pornim catre Desertul Namib considerat a fi cel mai batran desert din lume, cu clima calduroasa și uscata. Namib inseamna „loc deschis” si a dat numele tarii, Namibia - „taramul locurilor deschise”. Vom intra in Parcul Namib-Naukluft care a fost infiintat in 1907 de colonistii germani care l-au declarat rezervatie de vanat de la raul Swakop pana la raul Kuiseb. Granitele parcului, asa cum il vedem astazi, au fost stabilite in 1978 prin alipirea Parcului Namib, Parcului de Zebre,  Muntii Naukluft si zone din Diamond Area 1. Cina si cazare in lodge. 
Ziua 3. MAREA DE NISIP NAMIB & CANIONUL SESRIEM
Mic dejun. Dis de dimineata pornim in excursie, pe cursul raului Tsauchab, catre renumitele dune de nisip rosu de la Sossusvlei, Dune 45 si Deadvlei, care fac parte din Marea de Nisip Namib (UNESCO 2013). Orice explorator curajos care a pus piciorul aici marturiseste cu tarie ca Sossusvlei este uluitoare, ca frumusetea nu ii poate fi egalata de nicio alta zona a desertului. Desi cuvintele nu pot descrie nici macar o farama din splendoarea spectacolului, Sossusvlei impresioneaza prin muntii de nisip gigantici in forma de stea, cu o inaltime de aproximativ 325 metri; prin nuantele calde ale nisipului, care variaza de la culoarea caisei, pana la caramiziu si rosu intens. Pasionatii de fotografie vor fi in extaz, mai ales datorita contrastului impresionant dintre nuantele intense ale dunelor si suprafetele de un alb orbitor de la baza acestora. Dupa amiaza vizitam Canionul Sesriem, mic, dar deosebit de pitoresc, sapat cu milioane de ani in urma de Raul Tschaub. Numele acesta l-a primit de la colonistii Afrikaaner, care foloseau sase (ses) chingi de piele ca sa coboare galetile pana la nivelul apei. Pentru ca este adanc si bine adapostit, canionul poate conserva apa chiar si in sezonul uscat - o priveliste revigoranta intr-un mediu atat de arid. Intoarcere in acelasi lodge, cina si cazare. 
Ziua 4. DESERTUL NAMIB – SWAKOPMUND  
Mic dejun. Astazi ne indreptam catre nord, pe granita de est a Parcului Namib-Naukluf, trecand prin mica localitate Solitaire in drumul nostru catre Canioanele Gaub si Kuiseb. Traversam apoi “campiile de pietris” ale Desertului Namib catre cea mai frumoasa statiune oceanica a Namibiei, Swakopmund. Pranz la pachet. Urmatoarele vizite le vom face la  "Moon Valley”, zona cu peisaj selenar de dealuri si vai sculptate de Raul Swakop si devenita locatie des folosita in industria filmului si campiile de plante desertice milenare “Welwitschia mirabilis”. Swakopmund este statiunea numarul unu a Namibiei si o destinatie foarte populara printre localnicii dornici sa se racoreasca de caldura din inima tarii. Orasul, fondat in 1892 de colonistii germani, este faimos pentru farmecul in stilul Lumii Vechii. Arhitectura aminteste de vremuri demult apuse si a fost minunat conservata, iar astazi, numeroase cladiri vechi gazduiesc magazine, cafenele, birouri etc. Oraselul cochet, adapostit intre ocean si desert, este infrumusetat de pajisti verzi, palmieri si gradini atent ingrijite. Cateva restaurante si magazine vand prajituri si alte delicatese germane, iar marea si desertul ofera nenumarate activitati de relaxare. In zona de shopping gasim numeroase magazine mici, specializate pe produse de pielarie handmade, textile si broderii. Faimoase sunt si magazinele unde bijutieriile sunt create cu pietre pretioase si semi-pretioase specifice zonei. Cazare Swakopmund.
Ziua 5. SWAKOPMUND
Mic dejun. Zi libera in  Swakopmund si Golful Walvis. Zona aceasta ofera cel mai bun prilej de a practica activitati (optionale) de Aventura precum zboruri panoramice in care se pot admira vase naufragiate sau triburile Himba, croaziere in care se pot vedea delfini, tururi 4x4 ale Portului Sandwich (unde dune gigantice coboara direct in mare), excursii la pescuit, excursii in desert pentru a observa stilul de viata al bastinasilor, schi pe dune etc. Cazare la acelasi hotel in Swakopmund.
Ziua 6.  SWAKOPMUND – CAPE CROSS – DAMARALAND - TWYFELFONTEIN 
Mic dejun. Dis de dimineata parasim orasul Swakopmund si pornim catre nord, inspre oraselul pescaresc Henties Bay, in apropierea caruia putem observa de pe plaja  epava “Zedila". Vizitam apoi colonia de foci de la Cape Cross. Parasim zona de coasta si traversam “campiile de pietris“ catre orasul minier parasit Uis, apoi mergem catre Muntii Brandberg, cel mai inalt lant montan din Namibia. Damaraland este una dintre cele mai pitoresti zone ale Namibiei, neimblanzita, vasta, dura, ce ii permite trecatorului sa isi plimbe privirile uluite peste cursuri de apa preistorice, pajisti, defilee si formatiuni uriase de granit. In vestul regiunii peisajul se schimba complet, devenind nisipos. Aici traiesc populatii mici de animale adaptate la clima desertica: elefanti, rinoceri negri, girafe, struti. Pranz servit la un restaurant local de pe traseu. Continuam catre situl Twyfelfontein, una dintre cele mai bogate zone cu gravuri in piatra si picturi rupestre realizate de bosimanii din Namibia. In 1952 a fost declarat Monument National, iar in 2007 a fost adaugat pe lista siturilor UNESCO. Lumea vestica a aflat de existenta acestui loc in anul 1921, insa bastinatii il cunosteau din vremuri stravechi, pentru ei reprezentand o zona sacra, locuita de spiritele celor morti. Facem un tur al sitului, ocazie cu care vedem de asemenea formatiuni geologice interesante ca Burnt Mountain (Muntele Ars) sau coloanele de dolomita cunoscute sub numele de “Organ Pipes” (tuburi de orga). Cazare si cina in Twyfelfontein. 
Ziua 7. DAMARALAND – PARCUL NATIONAL ETOSHA
Mic dejun. Plecare dimineata devreme catre orasul Kamanjab. Pe drum vizitam un sat Himba, Tribul Himba are o vestimentatie spectaculoasa. Femeile poarta doar fuste, croite din piele de capra, impodobite cu scoici si bijuteriile faurite din fier si cupru, iar barbatii se acopera cu haine facute din piele de capra. Atat barbatii, cat si femeile isi acopera fata cu un amestec facut din unt, cenusa si ocru, amestec care ii protejeaza de clima dura si le ofera un aspect foarte apreciat in propria cultura. Stilul de viata modern nu a influentat cultura Himba, bastinasii respectandu-si in continuare traditiile seculare. In mod paradoxal, acesta este unul dintre motivele pentru care tot mai multi turisti doresc sa ii cunoasca. Pranzul il vom servi en route, la un restaurant local. Continuam drumul catre  Parcul National Etosha. Sosire, cina si cazare intr o tabara turistica.
Ziua 8. PARCUL NATIONAL ETOSHA 
Mic dejun. Azi vom pleca intr-un safari pentru a vizita Parcul National Etosha, care a fost declarat parc national in 1907 si este casa a peste 114 specii de mamifere (zebra, gazele Impala, antilope, girafe, lei, elefanti, rinoceri negri etc.), 350 de speci de pasari si 21 de tipuri diferite de vegetatie si, surprinzator, o specie de pesti. Numele parcului inseamna "Marele Loc Alb", nume primit de la bazinul mineral alb care acopera aproximativ 25% din suprafata parcului. Bazinul s-a format ca urmare a secarii unui lac alimentat de raul Kunene in urma cu mii de ani. In zilele noastre, se umple numai cand ploua abundent si atunci atrage mii de pasari si cete impresionante de flamingo. Desigur ca locul are si o legenda. Aceasta spune ca in vremuri stravechi, un sat fusese ridicat pe zona bazinului, dar intr-o lupta intre triburi, barbatii si copiii satului au fost ucisi. Una dintre femeile ramase in viata a suferit atat de mult dupa familia omorata, incat a plans pana cand lacrimile sale au format un lac urias. O activitate excelenta in Parcul Etosha este privitul animalelor, iar turistii se pot astepta sa intalneasca elefanti, girafe, rinoceri si lei. Cu putin noroc, chiar si leoparzi si gheparzi. In ceea ce priveste vegetatia, este dominata de mopane sau, in limba locala, omusati mai ales in partea de vest. Spre sud, apar padurile cu copaci inalti. Cel mai spectaculos copac din Etosha este moringa sau "arborele fantoma". Pentru unii, forma sa este spectaculoasa, pentru altii, grotesca: mai multe crengi groase, pornesc dintr-un trunchi principal, scurt si umflat. Ne indreptam apoi spre estul parcului national. Sosire, cina si cazare intr-un resort turistic. 
Ziua 9. PARCUL NATIONAL ETOSHA – WINDHOEK    
Dimineata devreme ne indreptam catre rezervatia de gheparzi, faimoasa in Namibia, ocazie cu care putem face fotografii spectaculoase. Turul rezervatiei include un tur pietonal al centrului educational, Muzeul, Clinica si Laptaria. Dupa amiaza ne indreptam spre capitala Windhoek. Cazare Windhoek. 
Ziua 10. WINDHOEK – BOTSWANA, PARCUL NATIONAL CHOBE
Mic dejun. Transfer la aeroport si imbarcare in zborul spre Katima Mulilo, de unde ne indreptam catre nordul Botswanei. Astazi ne vom bucura de un safari de neuitat in Parcul National Chobe, cu ghid specializat si masini de teren. Cunoscut si ca "Taramul Gigantilor", Parcul National Chobe este casa celei mari populatii de elefanti, aproximativ 120.000. Parcul adaposteste, de asemenea, bivoli, lei, leoparzi, iar raurile sunt locuite de crocodili si hipopotami. Vazduhul este strabatut de o bogatie inimaginabila de pasari, dintre care nenumarate specii rare, cautate cu ardoare de fotografi. Ziua se incheie cu o frumoasa plimbare cu barca, prilej de a admira frumusetile acestui parc dintr-o alta perspectiva. Sosire, cina si cazare in lodge in Parcul National Chobe.
Ziua 11. PARCUL NATIONAL CHOBE –  CASCADA VICTORIA (ZAMBIA)
Mic dejun. Astazi avem parte de inca o zi de neuitat, prilej de a admira partea accesibila din Zambia a celei mai mari cascade din lume – Cascada Victoria (Mosi-oa-Tunya - "fumul care tuna"), situata pe linia de frontiera dintre Zambia si Zimbabwe. Cu un debit de apa impresionant, care se varsa din raul Zambesi de la inaltimea de 108 m, intr-o perdea larga de 1,7 km, Cascada Victoria este si una din cascadele cele mai accesibile vederii, putand fi privita, intr-o panorama atotcuprinzatoare, de la mai putin de 60 m. Una din cele 7 minuni naturale ale planetei, parte din patrimoniul mondial UNESCO din 19898, cascada Victoria intretine, datorita umiditatii, o mare biodiversitate in padurile tropicale care o inconjoara. Transfer si cazare la  Victoria Falls, Zimbabwe.
Ziua 12. VICTORIA FALLS
Mic dejun. Azi vom explora orasul Victoria Falls din Zimbabwe si ne vom bucura in continuare de frumusetea si maretia Cascadei Victoria, vazuta dintr-un unghi diferit, de pe teritoriul Zimbabwe. In a doua parte a zilei vom face o croaziera fascinanta la apus de soare, pe raul Zambezi, pe parcursul careia vom admira vegetatia luxurianta din parcul national Mosi-oa-Tunya si, cu putin noroc, vom vedea crocodili, hipopotami, poate chiar elefanti, precum si alte specii de animale venite la adapat. Cazare Victoria Falls.
Ziua 13.  VICTORIA FALLS – JOHANNESBURG
Transfer la aeroport, unde ne imbarcam in zborul catre Johannesburg (Africa de Sud), pentru zborul in conexiune spre Doha. Decolare din Johannesburg la ora 20:50.
Ziua 14. DOHA- BUCURESTI
Dupa o scurta escala, imbarcare in zborul spre Bucuresti, cu decolare la 06:50  si aterizare la 11:40.

NOTE
Reducere copii max 12 ani: 10% din tariful de baza net, fara taxe ( doar pentru cazarea in camera cu 2 adulti ). Nu se acorda reduceri pentru a treia persoana adulta in camera.  Grup minim 20 pers. Pentru un grup de 15–19 persoane, tariful se majoreaza cu 175 €/pers. Reducerea este valabila pana la data de 31.05.2018.

Va rugam sa alegeti o data de plecare pentru a vedea preturile.