Folosim cookies pentru a va oferi o experienta personalizata. Click aici pentru mai multe informatii despre cookies si modul lor de folosire.

INDIA REGALA & FESTIVALUL SIKHILOR: HOLA MOHALLA

Destinatie: India

Durata: 15 nopti

Plecari: 19 martie

Ziua 1. BUCURESTI – DOHA - AMRITSAR
Intalnire cu insotitorul de grup in aeroportul Henri Coanda – Otopeni. Zbor spre Amritsar via Doha. Sosire in Amritsar in cursul noptii, ora 02:40,  transfer la hotel si cazare.
Ziua 2. Amritsar
Mic dejun. Dupa amiaza vom face un tur de oras al Amristarului,  fondat in 1577 de catre Guru Ram Das, cel de-al patrulea guru Sikh, unde vom vedea Templul de Aur (Sri Harmandir Sahib), datand din sec.XIV, cel mai sfant altar al religiei Sikh, cu gigantica sa cupola din aur pur, Gradina Publica Jallianwala Bagh si Wagah Border – singurul punct de frontiera terestru intre India si Pakistan, aflat pe drumul istoric “G.T.Road”, dintre orasele Amritsar (India) si Lahore (Pakistan), faimos pentru ceremonia de seara a coborarii steagurilor (Lowering of the Flags). Cazare la acelasi hotel in Amritsar.
Ziua 3. Amritsar – Anandpur Sahib – Chandigarh
Mic dejun. Plecam spre Chandigarh, via Anandpur Sahib, cel de-al doilea loc important de pelerinaj pentru comunitatea Sikh, fondat in 1664 de catre cel de-al noualea guru, Tegh Bahadur, cu putin timp inainte de a fi decapitat de catre imparatul Mogul Aurangzeb. Pentru a rezista persecutiilor comunitatii Sikh, fiul sau, Guru Gobind Singh, a fondat in 1699 Khalsa (fratia Sikh), eveniment care este sarbatorit prin Festivalul Hola Mohalla, la care vom lua parte. Cazare Chandigarh.
Ziua 4. Anandpur Sahib - Festivalul Hola Mohalla
Mic dejun. Astazi vom reveni la Anandpur Sahib pentru a participa la ceremoniile prilejuite de Festivalul Hola Mohalla: defilari, demostratii de lupte si calarie, concursuri de muzica si poezie, prelegeri cu caracter religios si multe altele. Cazare Chandigarh.
Ziua 5. Chandigarh – Delhi
Dupa micul dejun vizitam orasul Chandigarh, capitala statelor Punjab si Haryana, proiectat de catre faimosul architect modernist Le Corbusier. Printre cladirire cele mai importante se numara complexul Capitoliului, care include Curtea Suprema, Secretariatul si Adunarea Legislativa, precum si impresionantul Monument al Mainii Deschise (Open Hand Monument). Vom vizita si Gradina de Piatra (Nek Chand Rock Garden), fantezie suprarealista a unui functionar din transportul public care, incepand din 1957, a realizat in aproape 20 de ani peste 2000 de sculpturi din piatra, resturi si deseuri ramase din satele care au fost demolate pentru a construi Chandigarh. Orasul are si numeroase parcuri publice, dintre care cel mai apreciat este Parcul Trandafirilor, unde pot fi intalnite peste 1500 de varietati de trandafiri. Un alt loc de agrement proiectat de Le CorbusieR este lacul artificial, inconjurat de gradini ornamentale, locuri de joaca, terase. Deplasare cu autocarul spre Delhi. Cazare Delhi.
Ziua 6. Delhi – Aurangabad
Mic dejun. In cursul diminetii vizitam Delhi, oras de 25 de milioane de locuitori, presarat cu vestigiile imperiilor disparute, unde se amesteca fortificatii medievale, mauzolee Mogule, bazaruri, cladiri din epoca coloniala si mega mall-uri. Vom vedea Gurdwara Bangla Sahib, cea mai importanta casa de rugaciune Sikh din Delhi, Parlamentul Indiei, Palatul Presedintelui, Poarta Indiei, faimosul minaret Qutb Minar (Qutub / Qutab), inalt de 73 m. Transfer la aeroport si zbor spre Aurangabad. Cazare Aurangabad.
Ziua 7. Ajanta
Mic dejun. Astazi vom vizita templele din pesterile de la Ajanta, aflate la aproximativ 100 km de Aurangabad, cele mai vechi datand sec.II i.Hr., iar cele mai bogat decorate din sec.V-VI d.Hr. Abandonate si acoperite de vegetatie timp de un mileniu, pesterile au fost descoperite intamplator in 1819. Aici putem admira renumitele picturi in tempera si sculpturile care decoreaza interiorul multor pesteri, care sunt considerate capodopere ale artei religioase budiste si au fost incluse in Patrimoniul Mondial UNESCO in 1983. Intoarcere la Aurangabad si cazare.
Ziua 8. Aurangabad - Ellora 
Dupa micul dejun plecam spre Ellora, unde vom vizita faimoasele manastiri, capele si temple, apartinand cultelor Budist, Hindus si Jainist, realizate intre anii 600 si 1000, sapate in faleza de bazalt, impodobite cu sculpturi remarcabile. La fel ca si pesterile de la Ajanta, cele de la Ellora au fost  incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO in 1983. In continuare vom vizita Khuldabad, loc de pelerinaj musulman, unde sunt inmormantate mai multe personalitati, printre care si ultimul dintre marii moguli, imparatul Aurangzeb. La Daulatabad vom vizita ruinele fortaretei din sec.XII, care a fost proclamata capitala de catre sultanul Mohammed Tughlaq, dar parasita ulterior din cauza lipsei apei. Intoarcere in Aurangabad si cazare.
Ziua 9. AURANGABAD - Hyderabad
Mic dejun. Transfer la aeroportul si zbor via Mumbai, spre Hyderabad. Sosire Hyderabad, capitala statului Telangana, debarcam din tren si vizitam acest centru al industriei si tehnologiei, in care se gasesc impresionante obiective turistice: Charminar, moschee cu patru minarete, construita in 1591 de catre fondatorul Hyderabadului, Mohammed Quli Qutb Shah, Moscheea Mecca, numita astfel deoarece caramizile folosite pentru arcada centrala au fost aduse de la Mecca, terminata in 1694, Fortul Golconda, unul dintre cel mai faimoase din India, care de-a lungul timpului a fost in stapanirea mai multor dinastii, Muzeul Salar Jung, care adaposteste extrem de bogata si diversa colectie de antichitati a lui Mir Yousuf Ali Khan, Salar Jung III. Cazare Hyderabad.
Ziua 10. Hyderabad – Hospet
Mic dejun. Astazi vom parcurge drumul de 380 km ce separa Hyderabad de Hospet, oras fondat in 1520 de catre Krishna Deva Raya, conducator al tinutului Vijayanagara, in memoria mamei sale Nagalambika. Desi orasul a fost botezat Nagalambika, localnicii l-au numit Hosa Pete – Orasul Nou. Cazare Hospet.
Ziua 11. Hampi
Dupa micul dejun ne indreptam spre grandiosul sit Hampi (UNESCO 1986), ultima capitala a regatului hindus Vijayanagar, ai carui extrem de bogati conducatori au construit temple si palate care au starnit admiratia calatorilor din sec.XV si XVI. In 1565 orasul a fost cucerit de confederatia musulmana Deccan, jefuit timp de sase luni si apoi abandonat. Printre cele mai importante obiective din Hampi se numara Templul Virupaksha, singurul templu functional, al carui altar principal este dedicat lui Virupaksha, incarnare a lui Shiva, Templul Vittala, inceput in sec.XVI, dar neterminat, renumit datorita sculpturilor care il impodobesc, Centrul Regal, cu platforma Mahanavami-diiba, care ofera o vedere panoramica a ansamblului, Templul Hazarama, cu minunate sculpturi reprezentand scene din Ramayana, Incinta Zenana, din zona destinata doamnelor, cu pavilionul Lotus Mahal, probabil destinat reginei, cele 11 grajduri pentru elefanti, cu intrari arcuite si incaperi boltite, destul de bine conservate. Cazare Hospet 
Ziua 12. Hospet - Aiholi – Pattadakal - Badami
Mic dejun. Astazi vom vizita trei foste capitale ale  dinastiei Chalukya, propuse pentru includere in Patrimoniul Mondial UNESCO. Mai intai ne vom opri la Aihole, unde se afla in jur de 100 de temple, construite in sec.IV-VI, cel mai vechi fiind Templul Ladkhan. Continuam cu Pattadakal, cea de-a doua capitala a dinastiei Chalukya, cunoscuta pentru grupul de temple din sec.III-XVIII. La final vizitam orasul Badami, renumit pentru minunatele temple sculptate in falezele de gresie, dar si pentru stradutele cu case vechi, cu usi sculptate in lemn. Cazare Badami.
Ziua 13. Badami – cascada Dudhsagar  – Goa
Dupa micul dejun plecam spre Goa, fosta colonie portugheza, actualmente cel mai mic stat din India. Pe traseu, la frontiera dintre statele Karnataka si Goa, ne vom opri sa admiram cascada Dudhsagar (Marea de Lapte), care se numara printre cele mai mari din India. Aceasta spectaculoasa cascada, formata de raul Mandovi, are 310 metri inaltime si o latime medie de 30 metri. Cazare  Goa.
Ziua 14. Goa
Mic dejun. Astazi vizitam partea de nord a statului Goa, cu numeroasele sale plaje (Calangute, Dauna Paula, Miramar, Baga Beach), dar si vechea Goa, unde vom vedea cateva biserici si manastiri incluse pe lista UNESCO in 1986: Bazilica Bom Jesus, Manastirea Francisc de Assisi, Catedrala, Bisericile Sfantul Cajetan si Sfanta Monica. De asemenea vom vizita Muzeul de Arta Crestina si cartierul Foutanhas din Panjim, capitala statului Goa. Cazare Goa.
Ziua 15. Goa
Mic dejun. Zi libera la dispozitie, pentru relaxare, cumparaturi si vizite individuale. Transfer la aeroport pentru zborul de noapte spre tara.
Ziua 16. Goa – DOHA - BUCURESTI
Formalitati de imbarcare si zbor spre Doha. Dupa o scurta escala zburam spre Bucuresti, unde vom ateriza in jurul pranzului.

NOTE
Reducere copii max 12 ani: 10% din tariful de baza net, fara taxe ( doar pentru cazarea in camera cu 2 adulti ). Nu se acorda reduceri pentru a treia persoana adulta in camera. Grup minim 20 pers. Pentru un grup de 15 – 19 pers, tariful se majoreaza cu 85 € /pers. Reducerea de Early Booking este valabila pana la data de 31.05.2018.

Va rugam sa alegeti o data de plecare pentru a vedea preturile.