Circuite in Europa


Ne trezim deseori tanjind dupa imaginile iconice cu palmieri, plaje cu nisip alb stralucitor si ape cristalin – hipnotizante. Cum am putea sa nu o facem, cand peisajele par desprinse din rai si fiecare adiere pare sa aduca odata cu ea un noul val de fericire.
Cu ochii la comorile indepartate, uitam de bogatiile care ne inconjoara, aflate in „curtea noastra”. Uitam, de exemplu, de castelele medievale din Franta sau Italia, castele vechi de 5-600 de ani, din mijlocul unor peisaje fantastice, in care ne putem petrece vacantele; ce spuneti de insulele Greciei, a caror frumusete este inegalabila pana la a taia rasuflarea privitorului.
Vrem sa va reaminim de minunile aflate „la un pas” distanta, pe care va invitam sa le vizitati in 2019. Am creat pentru voi Circuite Premium in Europa, circuite complexe, care includ atat destinatii populare, dar si destinatii reprezentative pentru tara respectiva, autentice, insa mai putin cunoscute.
Circuit in Italia - Marile Lacuri – Toscana & Puglia. Un circuit programat pentru sfarsit de vara si inceput de toamna, cand vremea este perfecta, iti dezvaluie Italia de la nord la vest si de la sud la est. Lacurile spectaculoase ale Italiei – Garda, Maggiore, Como – fac obligatoriu parte din itinerariu. Ajungem si in Elvetia la Lugano si Locarno. Odata intorsi in Italia, vizitam pitorescul Cinque Terre, Toscana cea peste care timpul pare ca s-a oprit si Puglia, cu celebrele Alberobello si Bari.
Circuit in Franta – Le Grand Voyage. Cafenele si bistrouri, croissante aburinde pe malul Senei, satuce pitoresti, castele ametitor de impozante, natura naucitor de frumoasa si cultura familiara a Frantei ne asteapta toate. Incepem periplul de calatori experimentati din celebrul Oras al Luminilor si ne avantam in Franta profunda. Mont Saint Michel, Rouen, Rennes, Carnac, Bordeaux, Toulouse, Arles, Avignon, Camargue, Lyon, Dijon sunt doar cateva dintre destinatiile seducatoare incluse in circuitul nostru complex.
Portugalia – circuit si sejur la Algarve. Dupa turul clasic al Portugaliei, ne rasfatam pe plajele magice din Algarve. Lisabona, Sintra, Fatima, Porto, Coimbra sunt adevarate creuzete ale spiritului portughez unde experimentati tot ce este mai bun: de la deliciile culinare – pestele gustos, vinul fin, pana la muzica Portugaliei si peisajele spectaculoase.
Croaziera in Insulele Grecesti este un vis pictat in albastru si alb, din care ti-ai dori sa nu te mai trezesti. Mykonos, cu morile de vant povestind sute de ani de legende, Santorini iti taie rasuflarea cu peisajele terasate care se scufunda in mare, Creta cea bogata in istorie, comori antice si plaje splendide, Samos, cu golfuri retrase, costise impadurite si satuce ascunse in bratele muntilor tacuti.
Croaziera in Inima Rusiei ne duce prin celebrele Sankt Petersburg si palatele din imprejurimi (Tarskoe Selo si Peterhof), Moscova, dar si prin mai putin cunoscutele Kizhi, Yaroslavl, Mandrogui si Goritsy. Un itinerariu complex, atent construit, in care experientele autentice sunt in fiecare zi mai surprinzatoare si revelatoare pentru misteriosul spirit rus.
Circuitul in Germania si Polonia este ravasitor, un razboinic al culturii, arhitecturii, istoriei si naturii, un razboinic care te cucereste prin bogatia orizontului ce ti-l deschide. Cele mai frumoase orase hanseatice - Rostock, Hamburg, Lubeck, Gdansk, Vizuina Lupului (locul unde s-a aflat cartierul general al lui Hitler), dar si pitorescul Zakopane fac parte din itinerariul Agetur.
Circuitul in Spania – Aventura Iberica are cel mai complex itinerariu de pe piata romaneasca de turism. Creat de un experimentat si pasionat de cultura iberica, itinerariul te poarta prin locurile care au cu adevarat de spus o poveste: Catalonia, Aragon, Navarra, Tara Bascilor, Cantabria, Asturias, Galicia, Castilla si Leon, Comunitatea Madrid, La Mancha, Extremadura, Andaluzia.

SOURCE AND TAGS


Articole asemanatoare